Zoltan Lovas – premiat la „Bacău Fest Monodrame”

Premiul pentru cel mai bun actor. Aceasta este distincția pe care actorul Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad, Zoltan Lovas, a primit-o la Festivalului Recitalurilor Dramatice „Bacău Fest Monodrame”, pentru rolul din spectacolul „One Wo(Man) Show”. Juriul a fost format din criticul de teatru Călin Ciobotari, regizorul Vlad Cristache și actrița Katia Pascariu.
„Atunci când am scos la lume proiectul „One Wo(Man) Show”, marcam, la premiera lui, 50 de ani din buletin, 25 de ani de scenă și 100 de roluri. Ei bine, premiul primit acum la Bacău, mai punctează o cifră rotundă: 15 ani de când am primit aceeași distincție, tot la Bacău, pentru rolul din spectacolul „Apropo, ați chemat pompierii?”. Dincolo de această coincidență fericită, acest premiu mă onorează și mă bucură deopotrivă. Asta cu atât mai mult cu cât vorbim poate despre cel mai… personal rol al meu. Un rol în care mi-am deschis sufletul „periculos” de mult, în care l-am pus pe tavă în fața publicului.” – spune actorul Zoltan Lovas.

Alături de actorul Zoltan Lovas, au mai urcat pe podiumul „Bacău Fest – Monodrame”: Alexandra Sorana Eșanu – cu rolul din spectacolul „Medeea Redux”, producție independentă, Facultatea de Teatru și Film Cluj (Premiul pentru cea mai bună actriță) și Mirela Pană – cu rolul din spectacolul „Maria Tănase. O poveste”, Teatrul de Stat Constanța („Trofeul Bacău Fest Monodrame 2021”)