Trupa Marionete a TCIS prezenta in trei festivaluri internationale
Luna octombrie este, pentru Trupa Marionete a Teatrului Clasic “Ioan Slavici” Arad, luna darurilor impartite nu doar pustilor aradeni, ci si iubitorilor de povesti “inscenate” din alte parti ale tarii. Si asta pentru ca, actorii Trupei Marionete participa in aceasta luna la trei dintre cele mai importante intalniri… papusaresti din tara.
Astfel, in 13 octombrie, ei vor fi prezenti, pe scena Festivalului International de Teatru “Povesti”, de la Alba Iulia, cu spectacolul Povestea porcului. Montarea poarta semnatura regizorala a lui Cristian Mitescu, in vreme ce scenografia – pe cea a Eugeniei Tarasescu – Jianu.
Cateva zile mai tarziu, in 19 octombrie, la Cluj Napoca, se va intampla intalnirea pustilor amatori de poveste cu artistii aradeni. Acestia din urma vor spune pe scena Festivalului International de Papusi si Marionete “Puck”, povestea Craiesei Zapezilor intr-un spectacol semnat Adela Moldovan (regia), Eustatiu Gregorian (scenografie) si Ladislau Luptovits (muzica originală).
Jocuri magice, in regia lui Titus Jucov si scenografia Ninei Zabrodin – acesta este titlul propunerii teatrale pe care papusarii aradeni o lanseaza publicului din Timisoara. Ei vor juca acest spectacol in cadrul Festivalului International al Teatrului Merlin, in data de 23 octombrie.