Trei zile de umor la Teatrul Clasic “Ioan  Slavici” Arad

Umor subtil. Zâmbete ușor schițate. Sau râs în hohote. Toate – ingrediente necesare pentru ore bune în care bună dispoziția este personaj principal. Toate – ingrediente inspirat alese și prezente în trei dintre spectacolele pe care Teatrul Clasic “Ioan Slavici” Arad le propune publicului în luna septembrie.

Minimaratonul de… umor debutează în 20 septembrie când, la ora 19.00, sala mare găzduiește spectacolul “Disputa” de Pierre Marivaux, în regia lui Vlad Massaci. Prima coproducție a Teatrului Clasic “Ioan Slavici” cu Teatrul Nottara din București îi aduce pe aceeași scenă pe: Izabela Neamțu, Zoltan Lovas, Călin Stanciu, Anca Băjenaru, Cecilia Donat, Alex Mărgineanu, Cristina Juncu și Răzvan Bănică. 

22 septembrie este data la care, tot pe scena mare a TCISA, de la ora 19.00, se spune, inspirat și cu mult haz, povestea a doi pungași mărunți, neîndemânatici, dar cu principii, Stevie și Rolly. Acestia eșuează în a aduce la îndeplinire cea mai grea misiune a lor de până acum: aceea de a da foc unui restaurant. Misiunea, pusă la cale de angajatoarea lor, Shirley, se complică în momentul în care în ecuație apare vicleana Amanda, fiica gangsterului care era vizat în atacul plănuit. Situațiile devin din ce în ce mai complicate, iar deznodământul poveștii este unul neașteptat. Vorbim despre spectacolul “Geniul crimei”, o montare semnată Antonella Cornici. 

O seară mai târziu, în 23 septembrie, tot de la 7 seara, de data aceasta în sala Studio, aveți șansa unei provocări teatrale ieșite din comun: spectacolul “Să ne cunoaștem mai bine”, un concept semnat de Cristian Ban.  “Ați furat vreodată?” “Ce avere aveți?”  sau “Sunteți fericiti?” Sunt întrebări pe care cei patru actori din distribuție vi le lansează într-un demers teatral inedit. Un sondaj de opinie live în care sunteți provocați să scoateți la iveală, evident sub protecția anonimatului, cele mai ascunse…adevăruri ale voastre.