Teatrul Clasic prezent în cadrul Festivalului Național de Comedie de la Galați

„Familia Tót”, de Örkény István, în regia Sânzianei Stoican și scenografia lui Valentin Vârlan. Acesta este spectacolul pe care actorii Zoltan Lovas, Angela Petrean Varjasi, Andrei Elek, Cecilia Lucanu Donat și Carmen Vlaga Bogdan îl vor juca în cadrul celei de a XXXI-a ediții a Festivalului Național de Comedie de la Galați, eveniment care se va desfășura în pedioada 4 – 13 octombrie 2019 și care reunește peste 250 de artiști din România și Republica Moldova. 

Festivalul Naţional de Comedie, de la an la an, are această provocare – de a aduce spectacole de comedie extrem de diverse şi extrem de moderne şi cred că şi anul acesta selecţia reflectă acest deziderat pe care noi ni l-am propus“, declară Florin Toma, directorul general al Teatrului Dramatic „Fani Tardini” – organizator al evenimentului. 

Juriul din acest an este format din: actriţa Catrinel Dumitrescu (Teatrul Nottara București), actorul Nicu Mihoc (director artistic al Companiei „Liviu Rebreanu” a Teatrului Naţional Târgu-Mureş) şi prof.univ.dr. Mircea Morariu – critic de teatru.  

Vor fi acordate cinci premii: Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal (masculin sau feminin); Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar (masculin sau feminin); Premiul pentru cea mai bună regie; Premiul pentru cea mai bună scenografie și Marele Premiu.

 Reprezentația spectacolului arădean, spectacol prezentat cu acordul Agenției „Proscenium Szerzői Ügynökség”, este programată pentru sâmbătă, 12 octombrie, de la ora 19.00.