Teatrul Clasic – parte a proiectului UNITER: „Artiști români pentru artiști ucraineni”

Unul dintre cele mai îndrăgite spectacole din repertoriul Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad este parte a demersului umanitar inițiat de Uniunea Teatrală din România (UNITER), demers care are ca scop ajutorarea artiștilor din Ucraina. Spectacolul „Cerere în căsătorie” se joacă miercuri, 15 iunie, de la ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului Clasic, în cadrul proiectului intitulat „Artiști români pentru artiști ucraineni și inițiat de Uniunea Teatrală din România, în parteneriat cu Worldwide Reading Project și CITD (The Center for International Theatre Development) din Baltimore. Teatrul Clasic este parte a acestui proiect alături de alte peste 40 de instituții de culturale din România și Republica Moldova.

„În urma propunerii UNITER, 46 instituții culturale de stat și independente au răspuns favorabil apelului de a fi împreună, prin teatru, pentru păstrarea demnității artiștilor și pentru susținerea culturii ucrainene. Și modalități noi de implicare continuă să sosească! Ne-am bucurat și am acceptat cu toată deschiderea ca și colegii din Republica Moldova să fie alături de noi în acest demers de suflet. În perioada 16 mai – 15 iunie instituțiile de cultură din România și Republica Moldova organizează spectacole lectură pe baza a 10 texte scrise de autori ucraineni, după declanșarea războiului din Ucraina (Andrii Bondarenko, Elena Astasieva, Igor Biliț, Irina Gareț, Liudmila Timoșenko, Maxim Kurocikin, Natalia Blok, Natalia Vorojbit, Oksana Savcenko, Tetiana Kițenko), în traducerea Ralucăi Rădulescu sau joacă spectacole din repertoriul propriu, donând încasările. Miza este aceeași: sprijin financiar pentru artiștii ucraineni care trec acum prin momente teribile.”– spun reprezentanții UNITER

Biletele pentru reprezentația din 15 iunie a spectacolului „Cerere în căsătorie” se pot achiziționa doar de la casieria Teatrului Clasic ,,Ioan Slavici” Arad. Aceasta funcționează după următorul orar: marți, miercuri, vineri între orele 10.00 – 16.00, joi – între 10.00 – 14.00, sâmbătă și duminică: între 10.00-12.00 și 17.00-18.30. Relații și rezervări – la telefon 0744.475.147.

IMPORTANT: Biletele rezervate telefonic se pot ridica de la casieria Teatrului Clasic până cel târziu cu un sfert de oră înaintea începerii spectacolului. După aceasta, rezervarea se anulează.