Teatrul Clasic „Ioan Slavici” își reia activitatea în sălile de spectacol

Teatrul Clasic „Ioan Slavici” își reia activitatea directă cu publicul. Ca urmare a deciziei Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, instituția arădeană va pune la dispoziția spectatorilor 30% dintre locurile din sală. 

Ne bucură faptul că putem să jucăm din nou în fața spectatorilor noștri. Pentru ca bucuria revederii să fie și mai mare, în zilele care vor urma, le oferim două dintre cele mai noi producții ale noastre, dar și o premieră. Vrem să îi asigurăm pe cei care decid să ne calce pragul că vom respecta în continuare toate regulile de protecție împotriva Covid19.” – spune Bogdan Costea, manager al TCISA

Iată care sunt spectacolele pe care le puteți urmări pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad, în următoarele două săptămâni:  

 

Duminică, 10 ianuarie, ora 19,00 – Sala Mare a Teatrului Clasic „Ioan Slavici”

„Carmen Vlaga vorbește cu tine” – un spectacol bazat pe textul ,,Întoarcerea de acasă”  de Ștefan Caraman 

Regia: Ștefan Iordănescu

 

Joi, 14 ianuarie, ora 19.00, Sala Mare a Teatrului Clasic „Ioan Slavici”

 

„Școala și familia”, scenariu după I.L.Caragiale – PREMIERĂ

Regia: Cristian Ban 

 

Sâmbătă, 16 ianuarie, ora 19.00, Sala Mare a Teatrului Clasic ,,Ioan Slavici”

„Terapie de grup”, de Bolba Tamás, Szente Vajk și Galambos Attila

Regia: Tapasztó Ernő

Duminică, 17 ianuarie, ora 19.00, Sala Mare a Teatrului Clasic ,,Ioan Slavici”

„Terapie de grup”, de Bolba Tamás, Szente Vajk și Galambos Attila

Regia: Tapasztó Ernő

Biletele, în limita locurilor disponibile, se achiziționează online de pe platforma www.eventim.ro sau de la agenția de bilete a TCISA. Orarul agenției este:  marți, miercuri, vineri: 10.00 – 16.00, joi:10.00 – 14.00 și 17.00 – 18.30, sâmbătă și duminică: 10.00-12.00 și 17.00-18.30.

Important!  În ziua reprezentației, biletele pot fi achiziționate de la casieria TCISA, doar până la ora 18:30!

Spectatorii noștri sunt rugați să respecte distanțarea fizică, precum și toate măsurile sanitare recomandate de organizatorul spectacolului, pentru   limitarea  răspândirii COVID 19.