Spectacolul “[ză] Pes©ăruş este pentru mine un demers curajos și complex, care animă spectatorul într-un carusel de senzații, gânduri și emoții puternice

-interviu cu Simona Deaconescu-

Simona Deaconescu a studiat în paralel Coregrafie la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Caragiale” București și Regie de Film la Universitatea Media. Și-a continuat studiile luând parte la diverse programe de formare profesională internaționale. În 2013 a fondat Tangaj Dance, o companie de dans independentă care produce proiecte la intersecția dintre artă și știință, film și dans, iar în 2015 a pus bazele Bucharest International Dance Film Festival, singurul festival de film de dans din România, al cărei director artistic este până în prezent. Alături de colectivul Tangaj Dance a realizat o serie de instalații performative și spectacole bazate de studiile recente din domeniul științei cognitive, fizicii cuantice și a teoriilor filozofice futuristice. Predă în mod frecvent ateliere de tehnică și compoziție de dans contemporan, precum și laboratoare interdisciplinare în care mixează dansul, filmul și tehnologia. Spectacolele și atelierele ei au fost prezentate în România, Austria, SUA, Bulgaria, Italia, Ungaria, Turcia, Lituania, Finlanda și Chile. Realizează mișcarea scenică pentru spectacole de teatru regizate de Catinca Drăgănescu (“iHamlet”, “Trei Surori”, “Minunata lume nouă”) și Peter Schneider (“Julius Caesar”)

Dansul – ca principală formă de exprimare și mișcarea scenică, ce vine ca suport a unui demers teatral. Două lumi în care te simți la fel de bine. Care este locul pe care îl ocupă fiecare dintre ele printre preferințele tale de creator?

În cea mai mare parte a timpului meu lucrez la spectacole, instalații sau filme de dans. Așadar, de cele mai multe ori pornesc de la o cercetare care vizează corpul ca principal instrument de exprimare. Dar, în demersul meu, îmi place să activez și o zonă performativă, legată de felul în care sunetul alterează corpul și de intertextualitate. Nu mă identific ca un coregraf care lucrează în teatru sau pentru piese de teatru, pentru că experiența de până acum m-a condus pe un alt traseu. Dintre creatorii din România, în teatru am colaborat numai cu Catinca Drăgănescu. Pe de altă parte, nu simt că abordez metode foarte diferite atunci când lucrez cu dansatori sau cu actori. Singura diferență constă probabil în timpul acordat unei idei de mișcare pentru a se dezvolta. De obicei îmi place să lucrez foarte mult în laborator și să descopăr corporalități diferite. Acest lucru necesită multe ore pe zi de investit în mișcare și de discuții despre ceea ce se întâmplă cu corpul, dublate de o perspectivă teoretică. În teatru este puțin diferit din acest punct de vedere, în sensul în care mișcarea vine ca o formă de antrenament fizic și mental, precum și o modalitate de coda sau abstractiza o idee. Mișcarea scenică, atunci când are oportunitatea de a se dezvolta organic, ca un limbaj comun, conectat cu cel sonor și vizual, instaurează o estetică aparte pentru fiecare spectacol, care poate da o altă cheie de citire a informației. Chiar dacă de multe ori ea nu face decât să curețe gesturile, să le esențializeze sau să le ordoneze, acest strat de complexitate generează noi perspective, câteodată disonante, câteodată generatoare de situații neașteptate.

Spectacolul de la Arad este al patrulea spectacol pe care îl lucrezi alături de Catinca Drăgănescu? Putem spune că formați deja o echipă bine sudată. Ce înseamnă pentru tine acest … tandem artistic?

Pentru că nu lucrez foarte mult în teatru, atunci când colaborez cu Catinca îmi place să mă imersez complet în proces. Cred că avem direcții artistice asemănătoare la nivel de abordare a mecanismelor scenice și a compoziției stratificate, de multe ori cinematografice. Amândouă lucrăm cu alterarea temporală, nivele diferite de abstractizare, transformare și compoziții corale. E o întâlnire fericită, pe care nu am anticipat-o, ci s-a întâmplat spontan. Pe de altă parte, simt că avem metode diferite de a lucra cu interpreții, mai ales ca punct de pornire și felul în care transformarea are loc pe scenă și dincolo de scenă. Din acest punct de vedere, Catinca este un creator de la care învăț multe lucruri, mă capacitează intelectual și îmi declanșează un imaginar poetic, de care nu eram conștientă până acum.

…un demers curajos și complex, care animă spectatorul într-un carusel de senzații, gânduri și emoții puternice.