Seri muzicale de exceptie in cadrul FITCA 2016!

Un recital-manifest marca Nicu Alifantis si un eveniment-happening, unic in Romania – The Tango Orchestra Show (Cari Tibor Project & expozitia personala Andrei Medinski)

Aventura teatrala a toamnei aradene – Festivalul International de Teatru Clasic, editia a 22-a – a inceput. Un festival cu traditie care, pe langa productii care oglindesc spiritul teatral romanesc actual, si-a dorit sa ofere publicului, cel putin în ultimii ani, evenimente muzicale deosebite.

Editia din acest an beneficiaza de prezenta unor nume sonore din muzica romaneascs, si ei, la randul lor, oameni de teatru: Nicu Alifantis si Cari Tibor.

Miercuri, 16 noiembrie, ora 22.00, in Sala Mare a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad, Nicu Alifantis va sustine un recital-manifest, un raspuns la intrebarea retorica a poetului Nichita Stanescu: „De ce te-oi fi iubind, femeie visatoare, care mi te-ncolacesti ca un fum…”. L-a numit sugestiv Madame Mon Amour, pentru ca este o poveste de dragoste spusa in diferite feluri, ritmuri, graiuri, sonoritati neasteptate, aidoma unui mozaic. Un concert dedicat femeii, dragostei si prieteniei.

Vineri, 18 noiembrie, ora 22.00, in Sala Studio, Asociatia Tango Timisoara propune publicului din Arad un eveniment-happening, poate unic in Romania. Este vorba despre un concept sincretic ce promoveaza tangoul ca forma de arta complexa, creandu-i ramuri in dans, muzica, pictura, film.

The Tango Orchestra Show este un eveniment muzical complet si complex ce cuprinde tangouri originale compuse de Cari Tibor, interpretate de The Tango Orchestra – Cari Tibor Project si „ilustrate” cu lucrari semnate de pictorul Andrei Medinski, unul dintre cei mai cunoscuti si apreciati plasticieni din Timisoara.

Lucrarile sale au fost expuse de-a-lungul timpului in galerii din intreaga lume, iar creatii ce ii poarta semnatura fac parte din importante colectii. Prin lucrarile prezentate intr-un demers inedit si original, Andrei Medinski incearca si reuseste sa dea un plus de forta si “feeling” intregului concept artistic.

Intreaga compozitie muzical-vizuala este insotita inspirat de dans… interpretat de profesionisti ai tangoului din Timisoara si Arad. Invitati speciali ai evenimentului sunt: Csongor Kicsi si Laisa Souza.

Doua evenimente de neratat in cadrul FITCA 2016 la care va asteptam cu bucurie!