Prima premiera din acest an – confesiunile protagonistilor

ALEXANDRU MAZGAREANU – regizor ,,Crima din strada Lourcine”
Alexandru Mazgareanu s-a nascut in anul 1987, in Bucuresti. A absolvit cursurile Facultatii de Teatru, specializarea Regie de Teatru din cadrul Universitatii Nationale de Arta Teatrala si Cinematografica „I. L. Caragiale” Bucuresti, la clasa profesorilor Tudor Marascu si Felix Alexa. Este absolvent al cursurilor de Master – Regie de Teatru din cadrul aceleasi universitati, la clasa prof.univ.dr. Alexa Visarion (2008-2010). A montat numeroase spectacole pe scenele celor mai importante teatre din Bucuresti dar si pe scenele unor teatre din tara.
Desi este unul dintre regizorii de teatru foarte tineri, spectacolele sale se bucura de mare succes din partea publicului dar si din partea criticilor de specialitate. Astfel ca, pentru activitatea sa regizorala, Alexandru Mazgareanu a obtinut numeroase premii si distinctii, printre care: premiul pentru cel mai bun regizor la Festivalul de Teatru de la Piatra Neamt ,,Pledez pentru tineri” editia 2008 – sectiunea Scoli de teatru – pentru regia spectacolului ,,Fool for love” de Sam Shepard; premiul pentru cel mai bun regizor in cadrul Galei ,,Comedia tine la TINEri”, editia 2008 – pentru spectacolul „Romanțioșii” de Edmond Rostand; premiul pentru cel mai bun regizor la Gala Absolventilor UNATC 2010 – pentru spectacolul ,,Functionarii” dupa A.P.Cehov; premiul pentru cel mai bun regizor pentru spectacolul „True West” la Festivalul de Teatru de la Piatra Neamt „Pledez pentru Tineri” la sectiunea Profesionisti, octombrie 2010; premiul revistei VIP pentru regia spectacolului „Fazanul” de Georges Feydeau in cadrul Festivalului International de Teatru FestIn pe Bulevard, Teatrul Nottara, in anul 2015.
Alexandru Mazgareanu este la prima colaborare cu echipa Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad. Despre munca la realizarea acestui proiect, regizorul ne spune urmatoarele :
„Ce m-a atras la „Crima din strada Lourcine”, dincolo de existenta unui mecanism comic extrem de bine pus la punct, cu rasturnari de situatie la fiecare jumatate de pagina si gaguri la aproape fiecare replica, a fost faptul că vorbeste cu mult cinism despre o problema de moralitate. Atat decorul cat si costumele si muzica, potenteaza latura ironica, dand o nota suprarealista spectacolului. Cei cinci actori jongleaza cu gratie de la o stare la alta, oferind publicului o comedie spumoasa cu accente dramatice.”
Despre rolul pe care el il are in acest spectacol, actorul Marian Parfeni marturiseste la radul sau:
„Piesa este o imbinare de comic de situatie si de limbaj, autorul folosindu-se de toate tehnicile teatrale pentru a scrie o comedie bulevardiera perfecta. Despre Alexandru Mazgareanu pot spune ca este foarte meticulos in a dezvolta armonios temele acestei piese. Scenele cu personajul Justin sunt foarte solicitante dar impreuna cu regizorul am descoperit mai usor care este raportul si relatia cu celelalte personaje. Spectacolul este unul antrenant si are absolut toate ingredientele necesare pentru o reteta de succes. Sunt sigur ca piesa se va juca mult timp de acum incolo”.