Luna martie incepe cu ,,Saptamana comediei”
La Teatrul Clasic ,,Ioan Slavici” Arad, luna martie incepe cu Saptamana comediei, editia a patra, eveniment care se va desfasura in perioada 1-8 martie. Proiectul Saptamana comediei s-a bucurat de mare succes inca de la prima editie si in fiecare an salile teatrului au fost neincapatoare pentru iubitorii spectacolelor de comedie.
In perioada 1- 8 martie, atat la sala mare cat si la sala Studio sunt programate sapte dintre cele mai savuroase comedii din repertoriul teatrului, spectacole indragite de spectatori si care fac sali pline la fiecare reprezentatie. Astfel, timp de o saptamana, spectatorii nostri vor avea parte de spectacole de calitate, de veselie, buna dispozitie si relaxare.
Saptamana comediei debuteaza miercuri, 1 martie, cand este programata cea mai noua productie a institutiei. Spectacolul ,,Orasul nostru” are la baza un scenariu adaptat dupa piesa lui Thornton Wilder. Regia poarta semnatura lui Cristian Ban iar scenografia este realizata de Cristina Milea. Distributia este alcatuita din actorii: Ioan Peter / regizorul, Cecilia Lucanu- Donat / Margareta, Alex Margineanu / Eugen, Angela Petrean Varjasi / Celia, Dorina Darie-Peter / Maria, Stefan Statnic / doctorul, Robert Pavicsits / laptarul, Roxana Sabau / laptareasa, Calin Stanciu / Arthur. Premiera spectacolului ,,Orasul nostru” va avea loc duminica, 26 februarie 2017, la sala Studio a teatrului, de la ora 19,00.
Toate spectacolele din perioada 1- 8 martie vor avea un pret special de numai 10 lei, indiferent de categoria de varsta sau de locul din sala. Pentru proiectul Saptamana comediei se pun in vanzare la un pret avantajos, un numar limitat de abonamente care ofera posibilitatea vizionarii tuturor spectacolelor programate. Pretul unui abonament este de 50 lei. La editiile trecute ale Saptamanii comediei, abonamentele s-au epuizat in numai cateva zile.
Biletele si abonamentele pentru Saptamana comediei se vor pune in vanzare joi, 16 februarie. Agentia teatrului va fi deschisa dupa urmatorul program: de marti pana vineri intre orele 10,00 – 14,00 si 17,00 – 19,00 iar sambata si duminica intre orele 10,00 – 12,00 si 17,00 – 19,00.
De asemenea, spectatorii pot achizitiona bilete si online accesand platforma www.biletmaster.ro.
Va asteptam cu drag la Saptamana comediei!
PROGRAM ,,SAPTAMANA COMEDIEI”
1 – 8 martie 2017
Miercuri, 1 martie 2017, ora 19,00 – sala Studio
,,Orasul nostru” – un scenariu adaptat dupa piesa lui Thornton Wilder
Regia – Cristian Ban
Joi, 2 martie 2017, ora 19,00 – sala Mare
,,Gaitele” de Alexandru Kiritescu
Regia – Laurian Oniga
Vineri, 3 martie 2017, ora 19,00 – sala Studio
,,Ursul” dupa A. P. Cehov
Regia – Florin Covalciuc
Sambata, 4 martie 2017, ora 19,00 – sala Studio
,,Cerere in casatorie” dupa A. P. Cehov
Traducerea si adaptarea scenica – Florin Covalciuc
Duminica, 5 martie 2017, ora 19,00 – sala Mare
,,Take, Ianke si Cadir” de Victor Ion Popa
Regia – Laurian Oniga
Marti, 7 martie 2017, ora 19,00 – sala Mare
,,Casatoria” de N.V.Gogol
Regia si decorul – Laurian Oniga
Miercuri, 8 martie 2017, ora 19,00 – sala Mare
,,Revizorul” de N.V. Gogol
Regia – Laurian Oniga