Interviu cu regizorul Cristian Ban
“A fost foarte important pentru mine ca acest spectacol să fie la fel de puternic și pentru cineva care nu a citit Ibsen niciodată, dar și pentru cineva care cunoaște opera lui”
Șapte actrițe. Un regizor. Și un scenariu colectiv inspirat din textele lui Henrik Ibsen. Aceasta este rețeta celui mai nou proiect al Teatrului Clasic “Ioan Slavici”. Un spectacol a cărui premieră are loc în 1 martie, la ora 19.00, în chiar debutul Săptămânii comediei. Cu doar o zi înainte prima reprezentație, pătrundem în laboratorul noii montări împreună cu regizorul Cristian Ban.
Familia Ibsen este cel de-al patrulea proiect la Arad. Și tot al patrulea proiect în care ai renunțat la rețeta clasică a unei montări. De ce această modalitate de lucru? Și de ce la Arad?
E o zonă în care mă simt foarte bine, chiar dacă e mult mai greu și imprevizibil procesul acesta de lucru. Eu am mai lucrat așa și la Cluj, și la Baia Mare, și în Atlanta. Deci nu fac lucrul acesta doar la Arad. Aici am însă foarte mare încredere în trupa de actori și în deschiderea lor față de acest tip de proiecte.
Îți dorești să te identifici ca regizor cu genul acesta de proiecte? E un spectacol montat astfel, un spectacol marca “Cristian Ban”?
Nu mă gândesc așa, mi-ar plăcea în viitor să fac și Shakespeare, de exemplu, dar cel puțin un spectacol pe an vreau să continuu procesul acesta de a lucra împreună cu actorul la tot actul de creație, inclusiv la text. Nu cred că e marca “Cristian Ban”, sunt foarte mulți oameni care fac treaba asta, dar trebuie să recunosc că sunt onorat atunci când sunt invitat să montez în alte teatre spectacole care să aibă la bază scenarii dezvoltate de mine împreună cu actorii.
Sunt spectacole care se nasc la premieră și trăiesc la fel până la ultima reprezentație. Cum e să lucrezi la un spectacol care are șansa (sau neșansa) să se schimbe de la o reprezentație la alta?
Am pretenția ca spectacolele mele să aibă o doză de improvizație destul de mică. Evident că apar unele schimbări, e natural, dar țin foarte mult la structură și la pastrarea ei atata timp cât se joacă spectacolul.
Ce riști, ce pierzi și ce câștigi cu astfel de montări?
Risc totul. Pierd mulți neuroni și ore de somn. Câstig enorm. Câștig la final simțind că am făcut un lucru bun.
Ai spus că atunci când ai construit acest text ai/ați avut ca sursă de inspirație texte precum “Nora sau O casă de păpuși”, „Femeia mării”, „Hedda Gabler” si „Strigoii”, dar și elemente din viața lui Ibsen. Cât de necesar este ca un spectator să vină “de acasă” cu un pachet cultural bine pus la punct pentru a înțelege demersul vostru?
A fost foarte important pentru mine ca acest spectacol să fie la fel de puternic și pentru cineva care nu a citit Ibsen niciodată, dar și pentru cineva care cunoaște opera lui.
De ce tocmai Ibsen și nu un alt autor consacrat?
Tema familei, rolul femeii, crizele de cuplu, ratarea – sunt temele care l-au făcut celebru pe Ibsen. Sunt tocmai temele care m-au interesant și pe mine și pe care le aduc în prin plan prin acest spectacol.
Ai optat pentru o distribuție exclusiv feminină. De ce?
Din instinct. Și pentru că un mare plus al spectacolului sunt rolurile masculine făcute de actrițe, prin filtrul lor.
Nu ați lăsat personajele lui Ibsen să călătorească în timp, în contemporaneitate, în schimb le-ați oferit o altă șansă: aceea de a se întâlni. Care au fost cele mai mari… surprize pe care vi le-au oferit aceste întâlniri?
Surpriza a fost că trebuie să le lăsam pe ele să decidă cât și cum vor să se întâlnească. Nu am vrut să forțez nota și nici să fac un spectacol împotriva a ceea ce a scris și a vrut Ibsen. Cert e ca sunt toate împreună pe scena și le stă foarte bine așa.
Și dacă tot vorbim de întâlniri. Ce și-ar spune o femeie a secolului XIX, creată de Ibsen stând față în față cu o femeie a secolului XXI, creată de voi.
Cred ca s-ar mira că 99% din femeile de azi nu au menajere cum aveau personajele lui Ibsen. Și apoi și-ar da seama că dincolo de asta, nu s-au schimbat multe lucruri.
Ibsen nu și-a legat numele de comedii, totuși demersul vostru teatral deschide… “Săptămâna comediei”. La ce să se aștepte privitorul atunci când vine să vadă spectacolul vostru?
E o drama la care se râde. Cred ca asta e descrierea cea mai onestă a spectacolului.