Interviu cu Horia Suru, regizorul noului spectacol TCIS

Tânăr și nonconformist. Deși absolvent de actorie (la Universitatea “Babeş-Bolyai” în Cluj-Napoca), Horia Suru și-a asumat de ceva vreme rolul de regizor. Care, ținând cont de numeroasele și inspiratele producții pe care și-a pus semnătura la diferite teatre din țară (Teatrul Național București, Teatrul Odeon, Teatrul Act, Teatrul Mic etc), i se potrivește de minune. Cu o determinare aparte și un soi de satisfacție dată de lucrurile neașteptate, lui Horia Suru îi place, atunci când vine vorba despre teatru, să spună lucrurilor pe nume. Să provoace și să se provoace. Pe spectatori și pe sine însuși. O astfel de provocare se dovedește a fi și cea mai nouă producție care îi poartă semnătura: “Don Juan se întoarce de la război” de Ödön von Horváth, montare pe care tânărul regizor o realizează la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”. Spectacol care va ieși la lume, pentru prima oară, în 21 decembrie, la ora 19, pe scena mare a TCISA.
“Don Juan se întoarce de la război”, un text apărut în 1936, cu mai puțin de doi ani înainte de moartea lui Ödön von Horváth, autor care, de altfel nu a ajuns să își vadă creația montată pe vreo scenă. Ce te-a determinat să alegi acest text și să îl montezi aici, la Arad?
A fost o conjunctură. L-am ales poate influențat de mai multe lucruri. Anul trecut, în timpul Festivalului Internațional de Teatru Clasic am avut o întâlnire cu actorii arădeni. Am vrut să îi cunosc. Să văd ce își doresc. Mulți mi-au povestit atunci cum se văd pe ei în teatru în general și în teatrul acesta, ce-au mai făcut din punct de vedere artistic și, mai ales, ce și-ar dori să facă. Și cumva, cu toate lucrurile acestea în gând, și privind la vremurile în care trăim, care sunt foarte confuze și schimbătoare, am decis că acesta este textul care ni s-ar potrivi cel mai bine în acest moment.
Un text despre o societate care trece de la o formă de organizare la alta, într-un soi de confuzie generală… Un text care se potrivește ca o mânușă vremurilor în care trăim…
Exact. Textul este extrem de valabil în contextul social de acum, se pliază practic pe ceea ce trăim noi la final de 2017. Don Juan se întoarce de la război, el trăiește într-o lume foarte tulbure, o lume care caută să depășească ceea ce a fost înainte. Noi, la rându-ne, ca societate și ca indivizi încă ne zbatem ca să trecem peste niște lucruri. Iar când în sfârșit credem că am reușit să facem asta, ceva ne trage înapoi. Cred că și pe noi ca oameni, ca români, ne bântuie niște fantome ale trecutului și în textul acesta despre asta este vorba.
Don Juan–ul lui Ödön von Horváth caută. Caută senzualitatea (care se dovedește a fi lipsită de substanță), caută un ideal despre care nu știe că nu mai există….
Da… El caută liniște. Împăcare…. Un soi de eliberare…..
În conștiința colectivă, Don Juan e cuceritor, șarmant, fascinant, irezistibil. Totuși, textul lui Ödön von Horváth scoate la iveală un bărbat trist, singur, chinuit chiar… de dor, de înstrăinare, de boală… Nu e riscant să propui publicului un spectacol care aduce o astfel de schimbare radicală de imagine a unui personaj consacrat?
Don Juan-ul acela nu mai există. El a murit demult. A murit în război. A murit poate cu secole în urmă, pe vremea lui Moliere. Ce a rămas… e altfel. Dacă e riscant sau nu să propun o altă imagine a lui Don Juan? Cu siguranță că e. Dar mie imi place să risc și în general risc și cu alegerile de texte, și cu spectacolele. Provoc și aștept cu nerăbdare și cu adrenalina la maximum să văd ce reacții va provoca acest spectacol. Sunt convins că în momentul în care auzi… Don Juan aștepți să vezi povești de dragoste frumoase din epoci trecute. Nu e cazul aici. La noi nu vezi poveștile de dragoste… vezi doar despărțirile.
Spectacole semnate de tine s-au jucat pe scenele festivalurilor găzduite de teatrul din Arad. Este pentru prima oară, însă, când lucrezi efectiv cu echipa de aici. Cum e?
Am o distribuție formată din 17 femei și un bărbat. Cum crezi că a fost? (râde) Mai avem câteva zile până la premieră și pot spune că a fost foarte bine. Și, ca să dau din… culise, deși noi pe scenă povestim orori, la repetiții s-a râs cu poftă de aproape fiecare dată, semn că energia e cea care trebuie.
Momo Sanno – coregraf, Cristian Marin – scenograf. E echipa cu care ai venit…
Cu Momo este prima oară când lucrez și mă bucur foarte tare că a acceptat acest proiect. Prezența lui aici a fost una… inspirată. În ceea ce îl privește pe Cristian Marin – cu el am mai lucrat câteva proiecte și pot spune că funcționăm foarte bine. De altfel, îmi place foarte mult ideea de echipă artistică de… cursă lungă.
Am vorbit despre text, despre poveste, despre echipă. La final, în loc de concluzie: La ce să se aștepte spectatorii care vin să vadă spectacolul acesta?
Aș prefera să nu se aștepte. Ci doar să privească. Și să… primească.
Montarea, semnată de regizorul Horia Suru îi aduce pe aceeași scenă pe: Andrei Elek, Adriana Ghiniță, Oltea Blaga, Carmen Butariu, Carmen Vlaga Bogdan, Roxana Sabău, Liliana Balica, Iulia Pop, Amalia Huțan, Oana Kun, Iulia Dinu, Cecilia Donat-Lucanu, Oana Secară, Mariana Tofan, Angela Petrean Varjasi, Bianca Andras, Ileana Aciocârlănoaiei și Raluca Hanc. Scenografia spectacolului este semnată de Cristian Marin, coregrafia de Momo Sanno, conceptul grafic de Laurian Popa, în timp ce Lucian Moga realizează light designul. Echipa este completată de Elena Ivașcu (regie tehnică), Cosmin Lupan (sunet), Cornel Dume și Horațiu Maftei (lumini), Adelin Ghionghioșan (proiecții) și ing. Ion Stan (șef producție).