„Cred că cel mai important lucru pe pământul acesta, care te ajută să nu fi nefericit, este să fii într-un raport just cu cine ești tu de fapt”.  Regizorul Vlad Cristache – montează pe scena arădeană

„A fi sau a nu fi un tip relaxat?” Aceasta e întrebarea la care regizorul Vlad Cristache răspunde inevitabil, pozitiv. Și asta, în ciuda faptului că, o recunoaște chiar el, trăiește, prin natura meseriei, într-un mediu la fel de stresant ca și cel al… piloților de avion. Rețeta fericirii sale? Felul în care a înțeles să… se înțeleagă cu realitatea, să știe care îi este locul în lume și în breaslă. O breaslă pe care o slujește inspirat de aproape un deceniu, timp în care și-a înscris în CV spectacole cu distribuții mari, montări premiate și nominalizări la premii importante. 

Am făcut aproape 30 de spectacole în mai multe teatre din București și din țară. Am debutat cu „Peer Gynt”, la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, spectacol cu  care am fost nominalizat pentru DEBUT, la premiile UNITER. Anul trecut, spectacolul meu, „Deșteptarea primăverii”, montat la Teatrul Mic, a fost nominalizat pentru CEL MAI BUN SPECTACOL, tot în cadrul Premiilor UNITER. În rest, cred că vreo 8 sau 9 actori au fost nominalizați pentru roluri din spectacolele mele. Dacă ar fi să fac un soi de top al montărilor semnate de mine, cred că undeva pe primele locuri ar fi „The History Boys”, la Teatrul Excelsior, „Urâtul”, de la Teatrul de comedie, „Umbre” de la Teatrul Național din București, spectacol care se mai joacă și acum, cu o distribuție mare: Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Gheorghe Visu, Ana Ciontea  etc. 

Deși este încă foarte tânăr, Vlad Cristache e un nume respectat.  De public și de colegii de breaslă.  

Mi-am câștigat respectul muncind. Cred că am ceva de spus, iar competența atrage respect.  E un sentiment tare fain atunci când, de exemplu, poți să lucrezi cu oameni care fac istoria teatrului, oameni pe care i-am văzut pe scenă încă din copilăria mea. De altfel, unul dintre motivele pentru care am dat la Teatru a fost faptul că m-am îndrăgostit de un spectacol în care jucau Mariana Mihuț și Victor Rebengiuc – „Unchiul Vanea, pus de Yury Kordonsky, la Bulandra. Acum, când lucrăm împreună, eu nu mă mai gândesc nici la diferența de vârstă, nici la cea de experiență. Toți suntem acolo ca să facem un spectacol. Am încredere în mine, am încredere că ceea ce vreau să fac este un lucru pertinent.

Vlad Cristache își respectă meseria. Și spune asta ori de câte ori are ocazia. Iar atunci când vine vorba despre ea, nu face  niciodată compromisuri. 

Teatrul conține o formă de dictatură. Dacă luăm deciziile în mod democratic există riscul ca spectacolul să nu mai aibă nici un soi de personalitate. Personalitatea unui spectacol vine din unghiul particular din care un om privește textul respectiv. Și cumva, toate deciziile instinctive în raport cu textul acela, pentru că sunt organice și instinctive-real în raport de cum vede el situațiile din piesă, primesc din personalitatea celui care dirijează toată treaba. Însă teatrul, fiind realmente o chestiune de echipă, fiecare departament are zona lui de creativitate. Dar decizia finală, tot regizorul trebuie să  o ia pentru ca să existe o coerență a actului artistic.

Eu sunt interesat ca atât stilul spectacolului, cât și subiectul luat în discuție să fie variat. Pentru că eu nu sunt interesat de un singur lucru pe lumea asta. Sunt interesat să privesc din foarte multe unghiuri omul, și atunci nu pot să fac același spectacol over and over again, la infinit. Să iau în discuție aceeași temă. Mă feresc să fac spectacole care să semene între ele, dar cred că lucrul care răzbate din toate spectacolele mele este o privire cu tandrețe, candoare și gingășie a relațiilor interumane. Pentru că iubesc foarte tare oamenii, cred că ceea ce fac este o încercare de a vedea poveștile printr-un filtru… bun. Chiar dacă oamenii întruchipați în spectacolele mele sunt niște ticăloși, încerc să caut de ce sunt așa, să spun că e trist că sunt așa și ce păcat este că sunt așa, ce greu le este să se schimbe. Da… cred că asta e „amprenta” mea: gingășia și candoarea. E un fel de a vedea oamenii și a vedea lumea și cumva e o… încredere umanistă, vetustă în 2019, pe care o am în oameni. Ei pot fi deopotrivă cel mai frumos și cel mai urât lucru de pe fața pământului.

Dacă în teatru, Vlad Cristache nu consideră că există rețete care să asigure succesul,  în viața de zi cu zi, el pare că a descoperit cel puțin una care să îi asigure… fericirea. 

Mă enervează foarte tare când oamenii se dau ceea ce nu sunt. Când ai o meserie ca a noastră… există pericolul să faci, de exemplu, un rol  sau un spectacol cât de cât ok, să se joace de 4,5 ori, să te laude trei prieteni și după asta să nu se mai înțeleagă lumea cu tine, să încerci să fii ceea ce nu ești. Și cred că cel mai important lucru pe pământul acesta, care te ajută să nu fi nefericit, este să fii într-un raport just cu cine ești tu de fapt. Să nu vrei să pari nici mai bun, nici mai bogat, nici mai frumos, nici mai inteligent, nici mai talentat decât ești tu de fapt.  Să ai un raport onest la realitate.

Pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici, Vlad Cristache a ales să monteze o poveste probată de… 600 de ani. „Mizantropul” – un text pe cât de vechi, pe atât de valabil în anul de grație 2019. 

Deși e un text scris acum 600 de ani, povestea și mesajul lui sunt relevante pentru societatea contemporană. Spectacolul nostru este un spectacol foarte… despre lumea de azi, din 2019. Dincolo de valabilitatea textului, plusul acestei montări este echipa arădeană care este… ceea ce trebuie. Trupa de aici e foarte bună. Sunt actori foarte buni. Pe Alex Mărgineanu, de exemplu, îl știam din film. Cred că în acest spectacol el este un soi de alter ego al meu. El are foarte multă candoare și sensibilitate și o inocență care enervează de multe ori, dar care e tare faină și e tare bună pentru acest spectacol. Personajul lui se ceartă foarte mult cu lumea și cred că toate supărările acestea spuse de Alex, care e un tip foarte candid și inocent, scot la iveală faptul că avem de-a face cu un om care iubește oamenii și încearcă să îi facă să nu mai greșească. I se potrivește foarte bine acest personaj. La fel cum, la fel de bine, funcționează și ceilalți actori din distribuție.