“Aici, acolo” – ultima premieră a anului 2019, pe scena Teatrului Clasic “Ioan Slavici” Arad

Ultimul gong al anului 2019, la Teatrul Clasic “Ioan Slavici” Arad, se aude sămbătă, 22 decembrie, la ora 19.00. Atunci, pe scena sălii Studio, are loc premiera spectacolului “Aici, acolo”, de Mihai Ignat, în regia lui Alexandru Maftei. Este vorba despre o poveste care explorează universul vieții de familie din perspectiva  fracturii pe care o provoacă despărțirea generată de plecarea unui părinte la muncă în străinătate, a familiei care se înstrăinează, a copilului nevoit să crească cu un singur părinte.  

Românii pleacă în străinătate visând la o viață mai bună pentru ei și familiile lor. Acest vis se schimbă pe nesimțite. Aceste familii se dezintegrează – rămâșițe, frânturi  dezmembrate, automatisme lipsite de conținut. Nimic din visul inițial.  Este o sfâșiere a relațiilor de familie. Însingurare profundă, alienare, dezumanizare. Vreau să semnalez acest fenomen, să îl pun sub lupă. A nu se înțelege cumva că susțin faptul că românii n-ar trebui să plece din țară – dimpotrivă, mi se pare firesc să pleci dintr-o țară în care nu mai poți trăi decent. Demersul meu vizează costurile umane ale acestei dezrădăcinări.” – spune regizorul Alexandru Maftei 

Spectacolul îi reunește, în distribuție pe: Oana Kun, Ovidiu Ghiniță, Florin Covalciuc, Sorin Calotă și Amalia Huțan.  Scenografia este semnată de Gabriella Spiridon, iar light designul de Lucian Moga. Următoarele reprezentații ale noii producții teatrale au loc în 17 ianuarie, de la ora 17.00 și de la 19.00, în cadrul proiectului Luna plină de teatru. .