Actorul arădean Andrei Elek – participant la primul eveniment major al FNT 2018
Andrei Elek – actor al Teatrului Clasic “Ioan Slavici” Arad, participă, în aceste zile, alături de alți 17 colegi de breaslă din toată țara, la primul eveniment major din cadrul Festivalului Național de Teatru. Este vorba despre Atelierul Cehov, coordonat de regizorul Silviu Purcărete.
„Anul acesta, Atelierul de teatru pe care deja obișnuim să îl organizăm în cadrul Festivalului va fi condus de un regizor de calibru precum Silviu Purcărete și va avea în centrul atenției arta lui Cehov, concentrată pe marginea piesei de teatru „Trei surori” și a câtorva fragmente din „Pescărușul”. Este întâlnirea unui mare regizor cu 18 actori care sunt deja nume ale teatrului românesc, artiști cu experiență care muncesc mult și sunt foarte la curent cu felul în care se face arta teatrului azi în lume, artiști foarte deschiși care au lucrat cu mulți regizori cunoscuți în teatre importante din București și din țară. De această dată vom putea să prezentăm în toamnă un film-document, realizat discret de un artist precum Alexandru Condurache, care va fi prezent la Sinaia și va încerca să surprindă momente ale acestui laborator de creație, respectând, însă, intimitatea unui astfel de lucru, în care credem foarte mult.” – spune Marina Constantinescu, director artistic şi selecţioner al FNT.
Atelierul se desfășoară până în 13 iulie în spațiile Centrului Cultural Carmen Silva și ale Cazinoului din Sinaia. Evenimentul este organizat de Festivalul Național de Teatru prin UNITER.
„Atelierele inițiate în cadrul Festivalului Național de Teatru de criticul Marina Constantinescu fac parte dintr-un amplu proiect de cercetare teatrală și au deja un statut valoric validat, de aceea e importantă păstrarea continuității și dezvoltării lor. Fiecare atelier este gândit în funcție de particularitatea artistului invitat, așadar poartă amprenta și exprimă personalitatea acestuia. Faptul că se desfășoară într-o perioadă scurtă de timp face ca fiecare moment să fie valorificat la maximum: se lucrează intens, într-un cantonament în care actorul reînvață să-și antreneze corpul, imaginația și creativitatea, să descopere noi lumi, să reinventeze spații.
Această muncă intensivă de 9 zile, alături de regizorul Silviu Purcărete, înseamnă Libertate, Spontaneitate, Energie, Prezență și va permite celor 18 actori participanți să-și îmbunătățească și să-și reîmprospăteze practica teatrală, învățând să exploreze – prin mijloace proprii – călătoria către Cehov.” – Cristina Nicu-Tudor și Zoe Bălan – coordonatoarele proiectului FNT Atelier Cehov-Purcărete, Sinaia 2018.
Foto credit: www.fnt.ro