Teatrul Clasic “Ioan Slavici” Arad – prezent in Festivalul National de Teatru

Cea mai mare intalnire teatrala nationala se intampla in aceste zile la Bucuresti. Festivalul National de Teatru strange laolalta, vreme de mai bine de zece zile, cele mai importante productii teatrale ale anului, din Romania. Artisti de calibru, montari indraznete, spectacole de top – incearca si reusesc sa contureze imaginea actuala a lumii teatrale romanesti: Parte a acestui eveniment extrem de important, Teatrul Clasic “Ioan Slavici” prezinta in cadrul FNT, una dintre productiile sale de succes. “Iubirea la oameni” de Dmitri Bogoslavski, in traducerea Ralucai Radulescu.

Spectacolul ii reuneste pe aceeasi scena pe: Zoltan Lovas, Carmen-Vlaga Bogdan, Oltea Blaga, Andrei Elek, Liliana Balica, Mariana Tofan, Alex Margineanu, Cecilia Lucanu-Donat, Robert Pavicsits, Roxana Sabau si Darius Vlaga. Regia ii apartine lui Vlad Massaci, iar Andu Dumitrescu isi pune semnatura pe scenografie, light design, video si sound design.

Actorii aradeni vor evolua de doua ori pe scena salii Studio a Teatrului Odeon. Prima reprezentatie este programata in 26 octombrie de la ora 21, iar cea de a doua, in 27 octombrie, de la ora 18.00.

Festivalul National de Teatru, ajuns anul acesta la cea de-a 27-a editie, are loc in perioada 20-30 octombrie 2017. Producatorii Festivalului National de Teatru sunt UNITER – Uniunea Teatrala din Romania si Teatrul National „I.L. Caragiale” din Bucuresti. FNT este un proiect cultural finantat de Ministerul Culturii si Identitatii Nationale, coproducator Primaria Municipiului Bucuresti prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucuresti. Partener: Institutul Cultural Roman.

Editia de anul acesta ii este dedicata marelui actor Victor Rebengiuc. Bilete la spectacole: www.mystage.ro/fnt. Informatii despre spectacole pe www.fnt.ro. Editie desfasurata sub Inaltul Patronaj al Presedintelui Romaniei.