Spectacolul „Disputa” – prezent la Festivalul Internațional de Teatru „Miturile Cetății” de la Constanța

Ne apropiem de finalul sezonului festivalier din această stagiune cu o prezență pe… malul mării, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru „Miturile Cetății” de la Constanța. Aici, actorii Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad vor juca alături de colegii lui de la Teatrul „Notarra”, spectacolul „Disputa” de Pierre de Marivaux, în regia lui Vlad Massaci și scenografia Iulianei Vîlsan. 

Coproducția noastră s-a bucurat de un foarte mare succes pe scenele a numeroase festivaluri din țară și străinătate. Am ridicat cortina în fața publicului din orașe importante din punct de vedere cultural și, implicit, teatral. Așa că, nu poate decât să ne bucure faptul că încheiem acest sezon festivalier la Constanța, într-o companie foarte selectă.” – spune Bogdan Costea, managerul Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad. 

Festivalul Internaţional de Teatru „Miturile Cetății” este o continuare a “Serilor de teatru antic” inițiate în anii ’70 de bine-cunoscutul regizor Silviu Purcărete. Ediția de anul acesta are în program producții teatrale ale marilor regizori din România, spectacole pe texte clasice și contemporane, o parte din ele atacând, sub o formă sau alta, temele mitologice şi evoluţia lor de-a lungul timpului.” – spun organizatorii evenimentului. 

Actorii Izabela Neamțu, Zoltan Lovas, Călin Stanciu, Anca Băjenaru, Cecilia Lucanu – Donat, Alex Mărgineanu, Cristina Juncu și Răzvan Bănică vor evolua în fața publicului din Constanța, vineri, 21 iunie, de la ora 19.00, pe scena Teatrului de Stat.