SHAKESPEARE, SONNET 66– de Góli Kornélia


Sinopsis
Spectacol în limba maghiară, cu supratitrare în limba română
Știm cu toții că Shakespeare nu poate fi considerat învechit, căci pare actual indiferent de epocă. Temele, personajele și problemele alese de el sunt mereu la modă. Sonetul66, cu mesajul său social, dobândește noi sensuri prin interpretarea actorilor, fără a părăsi, însă, universul shakespearian. Macbeth, Othello, Richard al III-lea, Titus Andronicus, Romeo și Julietadin lumea contemporană se plimbă printre noi. Astfel, în timp ce poziția asumată în privința problemelor sociale, economice, politice actuale devine evidentă pescenă, spectatorii nu sunt lăsaţi să uite eternitatea și universalitatea universului shakespearian.
Actorii prezintă victimele şi răufăcătorii prin limbajul memorabil al corpului, într-un mod disciplinat, eruptiv, zguduitor şi emoţionant. Din când în când rostesc sau cântă versurile lui Shakespeare, cel mai mult în limba engleză originală, pe notele muzicale melancolice ale compozitoarei Irena Popović. Soluţiile regizorale sunt foarte lucrate din punct de vedere vizual, cu simbolistică puternică. Prin intermediul măştilor de gaz, al păpuşilor, craniilor, coroanelor, și a capetelor de animale seabordează simbolic teme precum limitarea libertăţii, agresarea inocenţei şi a vieţii în general, abuzul de putere, abrutizarea oamenilor.
(Ana Tasić, Politika, Serbia)
Producător: Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timişoara