O noua reprezentatie a spectacolului Bull este programata in acest weekend la teatrul aradean

In acest weekend, Teatrul Clasic ,,Ioan Slavici”,  Arad invita publicul aradean la o noua reprezentatie a spectacolului Bull  de Mike Bartlett, in traducerea lui Andrei Marinescu.  Regia spectacolului poarta semnatura tanarului regizor Bobi Pricop iar scenografia este realizata de Velica Panduru.

Bull (  Taurul)  a avut loc in premiera pe tara  pe scena  Teatrului  Clasic ,,Ioan Slavici” Arad,  teatrul aradean fiind  prima institutie profesionista din Romania care a pus in  scena un spectacol dupa piesa scrisa de Mike Bartlett, unul dintre cei mai talentati dramaturgi ai generatiei sale. Spectacolul a avut o dubla premiera, prima reprezentatie avand loc in data de 9 aprilie iar cea de-a doua in data de 10 aprilie 2016.

Tema acestui spectacolul  este  una de mare actualitate si prezinta povestea unei companii care trebuie sa-si reduca numarul angajatilor. Timp de o ora, cu usile inchise, un angajat al acestei companii  traieste un adevarat cosmar fiind  hartuit de doi dintre colegii lui. Lupta este una pierduta dinainte de a incepe, pentru ca verdictul este deja  cunoscut de ceilalti doi.

Din distributia spectacolului Bull fac parte actorii:   Ovidiu Ghinita (Carter), Alex Margineanu (Thomas), Carmen Vlaga-Bogdan (Isobel), Andrei Elek (Tony). Aceasta noua reprezentatie este programata pentru  duminica, 11 decembrie, la sala studio, de la ora 19,00.

Biletele se pot achizitiona de la agentia teatrala sau online, accesand  platforma www. biletmaster.ro.

Comentarii