Interviu cu Radu Iacoban

Eu mereu zic că e mult loc pentru comedie într-o dramă și de tragedie și lacrimă într-o comedie

Radu Iacoban

Deși pare banală și… previzibilă, întrebarea “De ce ai ales textul acesta?” (n.r. “Tatăl” de Florian Zeller) este necesară.

Nu e nici-nici. 🙂 Răsfoiam ca orice om interesat dupa texte și sinopsisuri și titluri interesante din dramaturgia curentă și m-am oprit la el pentru că are o temă care pe mine mă emoționează. E genul de ever-green dramatic cu răspuns imediat în ochii spectatorului. Un om ajuns aproape de linia de finish a traseului vieții își pierde frunzele și se zbate între realitate și vis, între dorința de a trăi și povara de a nu deranja. Autorul spune povestea în stil de dramedie – adică aproape ca în viață – cu momente comice, cu suspans și situații dificile, iar “carnea” pe care o oferă personajului principal e atât de densă și complexă încât mi-am dorit instant să spun această poveste.

Presa internațională scria la un moment dat că “Tatăl este unul dintre acele texte dramatice care îți fac mintea să rezoneze cu potentialul unic al teatrului”.  Continuă tu fraza: “Tatăl este unul dintre acele texte dramatice……

…care vorbește despre o stare de fapt a societății fără a pune pumnul în gura spectatorului. Subiectul – momente rememorate din viața unui bolnav de Alzheimer – e foarte delicat și apăsător, dar cu toate astea, cadrul dramatic oferă mult aer ludic și dinamică surprinzatoare pentru desfașurarea situațiilor dramatice. Ca spectator, te vei transforma în îngrijitor al personajului principal, încercând să descifrezi desișul de gânduri și stări emise de mintea lui Andre.

Nu e un text comod și totuși prinde la public. Există un secret al acestei… rețete de succes?

Eu mereu zic că e mult loc pentru comedie într-o dramă și de tragedie și lacrimă într-o comedie. Zeller a adaugat în mod inteligent titlului sintagma de farsă tragică. E exact genul de ingredient care face ca spectatorul să scape de preconcepții înaintea primului gong și schema prin care autorul își pregătește privitorii să se aștepte la aproape orice.

“Tatăl” este acel gen de poveste teatrală care poate fi ratată din cauza distribuției, lucru care la Arad nu s-a întâmplat. Ce a însemnat pentru tine întâlnirea cu Ovidiu Ghiniță?

A însemnat și o să însemne enorm în traseul meu de regizor. Foarte rar întâlnești un artist ca Ovidiu. Care apelează la memorie afectivă, care consultă materiale pentru îmbunătățirea și apropierea rolului, care explorează și care se joacă în repetitiții așa cum o face el. E un mare actor. Publicul din Arad știe asta, și eu o  știam inainte de repetiții și mă bucur că, după primele reacții de după premieră, această stare de fapt nu s-a schimbat.

Cât de mult te ajută pe tine ca regizor faptul că ești și actor, adică știi foarte bine și ce se întâmplă în partea… cealaltă?

Recunosc mai ușor problemele și obstacolele care apar în procesul de creație specific fiecărui rol și vin în întâmpinarea acestor dificultăți nefolosind filtre. Adică vorbesc deschis și pe limba omului din fața mea. E genul de dialog pe care eu mi l-aș fi dorit să-l port cu regizorii cu care am lucrat în anii precedenți. Cei mai mulți dintre ei dintre ei voiau un rezultat, iar eu îmi doream să explorăm zona de verb sau de motor în căutările noastre. Ce-l face pe personajul cutare să ajungă să spună ce scrie în text? De ce alt personaj plânge? De ce scrie autorul în text – pauză? Sunt exerciții pe care unii actori și regizori, odată cu ce numim noi experiență acumulată, uită, dar care sunt absolut necesare într-o meserie și domeniu în care odată cu începerea lucrului la un alt spectacol, începi totul de la zero.

Ai mai luat pulsul… teatral arădean în calitate de invitat în cadrul Festivalului de Teatru Nou, cum e să faci parte din această echipă?

E foarte fain. Am lucrat cu oameni dedicați – aspect care mi se pare esențial pentru orice spctacol. Nu am condus o echipă de păpuși sau executanți, ci am făcut parte dintr-o mică familie. Si am realizat împreună acest spectacol, fiecare aducându-și aportul acolo unde se pricepe mai bine. Asta e și senzația cea mai frumoasă de după terminarea repetițiilor și asta ar trebui să fie starea de fapt a lucrurilor pe viitor. Impreună.

Comentarii